Hamilton, fără greșeală

Hamilton, fără greșeală
  • Publicat:
  • Actualizat:

Britanicul Hamilton a fost cel mai rapid ieri, pe circuitul din Shanghai. Principalul său rival la titlu, Felipe Massa, a mers bine doar în prima „repriză” de teste. Astăzi (ora 8:55) au loc calificările. Criticat de Fernando Alonso (Renault), dar și de Robert Kubica (BMW) pentru felul riscant în care își conduce monopostul în ultimul timp, Lewis Hamilton (McLaren) le-a răspuns contestatarilor săi ieri, când a dominat cele două sesiuni de antrenamente libere. În prima, britanicul (1:35,630 / 1:35,750) l-a avut în spate pe Massa (la 0,390), iar în a doua pe Alonso (la 0,274).

„Din momentul în care a ieșit pe pistă, mașina s-a dovedit bine echilibrată. N-a fost nimic de schimbat la ea. A fost cel mai bun mod de a începe acest weekend, iar asta îmi dă un plus de încredere pentru aceste zile. Simt că sunt pe drumul cel bun”, a declarat Hamilton. La fel de optimist s-a dovedit a fi și Massa: „Vom fi competitivi. Nivelul nostru s-a ameliorat în cursul zilei. Obiectivul nostru este clar: vom încerca să câștigăm sau, în cel mai rău caz, să obținem cât mai multe puncte”.

Clasamente general. Piloți: 1. Hamilton 84 puncte, 2. Massa 79p, 3. Kubica 72p. Constructori: 1. Ferrari 142p, 2. McLaren 135p, 3. BMW 128p.

Cum poate deveni Lewis campion

Pentru a deveni campion mondial duminică, Lewis Hamilton are următoarele variante: să câștige, iar Massa să nu vină în primii 4; să ocupe locul 2, iar brazilianul să termine cel mult pe 7; să iasă pe 3, iar sud-americanul să nu intre în puncte. În cazul în care niciuna dintre aceste variante nu se materializează, verdictul se va da în ultima cursă (Brazilia, 2 noiembrie).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×